Nu mi-a scăpat ironia de a termina de citit opera lui George Orwell - “1984” exact în această perioadă tumultoasă a României. Or, cum îi place fostei mele profesoare de istorie să zică, nu avem cum să ne prefacem neglijenți, dacă ne cunoaștem trecutul. Legăturile apar datorită subconștientului care face paralele din ce a fost studiat, manuale de istorie, biografii sau romane, cu evenimentele actuale, fie că ne place sau nu. Îmi amintesc, ca și cum ar fi fost ieri, sintagma: “Cei care nu își cunosc istoria sunt condamnați să o repete” - scris cu majusculă pe peretele clasei, ca o amenințare mută.

Destul de sumbră a fost și atmosfera din cartea “1984” - o distopie orwelliană care a marcat atât de mult, încât numele autorului a devenit o expresie recognoscibilă, atribuită unui regim totalitar evoluat. Este descrisă o societate în Marea Britanie, anii ‘50, condusă de frică și control, unde autoritățile aleargă după putere în scop individual și chiar procesul de a gândi reprezintă un lux.

Puterea este înfățișată prin “Big Brother”, liderul societății de care nu poți fugi și nu te poți ascunde. Trădătorul suprem este frăția ‘The Brotherhood’ care vrea să se răscoale. Încercările protagonistului Winston Smith sunt de a înțelege vagile amintiri pe care le are despre o lume care nu se aseamănă cu ce trăiește acum. Libertatea gândirii este aproape non existențială, oamenii fiind supravegheați chiar și în somn de “Thought Police”. Valorile sunt răsturnate: „ Războiul este pace
Libertatea este sclavie
Ignoranța este putere”” .

Sărăcia omoară milioane de vieți, dar este menținută de către putere pentru a controla populația. Războiul este, a fost și va fi mereu. Singura bucurie de care dispui este cea comună, sub numele de Victorie. Engleza este înlocuită cu o limbă mai simplificată pentru un mai bun control al gândirii. Cărțile sunt scrise de mașinării, filmele au rolul de a dispersa evenimentele trecute adaptându-le la vorbele lui “Big Brother”, pentru că el are întotdeauna și fără nici o îndoială dreptate. Ministerele care guvernează reprezintă antiteza în sine: Ministerul Adevărului (care se ocupă de falsificare), Ministerul Păcii (responsabil de război), Ministerul Abundenței (care impune rațiile zilnice și menține sărăcia) și Ministerul Iubirii - în atribuțiile căruia intră torturarea, interogarea și uciderea “trădătorilor”.

Winston își începe propria rebeliune când își procură un jurnal, prin primele idei înșirate și întrebări ce nu trebuiesc gândite. Ulterior, o cunoaște pe Julia, care se răzvrătește prin asumarea propriei sexualități, și se îndrăgostește de ea. Este descrisă o iubire sinceră, dar care nu supraviețuiește. Orwell a reușit să contureze, probabil, una din cele mai importante caracteristici ale unui sistem totalitar extrem: zdrobirea voinței și, în special, controlul asupra emoției umane…

În urma acestei lecturi, nu pot decât să mă întreb, cât de probabil ar fi acest viitor? Semnele ar trebui să fie clare, nu? Un lider dictatorial, cu o percepție limitată asupra lumii, puțin citit, izolaționist, minciuni aruncate fără scuze, discursul populist… cât de ușor de identificat sunt aceste semne și câți dintre noi am avea capacitatea să le recunoaștem? Până la urmă, marii critici au considerat această societate distopie, prin definiție, sumbră.

Dacă vă recomand? Cu siguranță, este un must.

-AE