AE:

Nume?

S:

Mă știi, toți mă știu.

AE:

Proveniența?

S:

Am apărut odată cu omul și fricile lui.

AE:

Care este tipologia umană care vă place cel mai mult?

S:

Ador nebunii și visătorii. Trec neobservată pe lângă ei…

AE:

Foarte mulți tineri din ziua de astăzi recunosc că una dintre cele mai mari frici ale lor este singurătatea. Te consideri înspăimântătoare?

S:

Deloc. Cred, sunt convinsă de fapt, că există o confuzie între singurătate și a te simți singur. Mi se pare cealaltă variantă mai înfiorătoare. Un călugăr, spre exemplu, își petrece mare parte din viață în singurătate și, totuși, rareori se simte singur, abandonat. Poți să te afli înconjurat de oameni constant și să te simți singur, dar și viceversa, nu-i așa?

AE:

Care este frica dvs cea mai mare?

S:

În zilele astea, oamenii au început să urască liniștea și s-au dezvățat să-și asculte propriile gânduri. Au nevoie de ceva constant, pe fundal - un zgomot, un podcast, o emisiune ieftină cu doi politicieni care împrăștie minciuni, din momentul în care se trezesc. Or, liniștea și cu mine suntem împreună de la începuturi. Suntem inseparabile. Probabil de asta îmi e frică - gălăgia.

AE:

Ce tip de oameni te evită cu îndârjire?

S:

Cei care se displac, cu siguranță. Cei care se critică constant, care se tem de gândurile lor - poate pentru că sunt înspăimântătoare sau poate că sunt prea deșarte, fără consistență. Am ajuns demult la concluzia că oamenii care mă evită pe mine sunt de fapt cei, care nu se suportă și se evită pe ei înșiși.

AE:

Ce fel de gânduri îți plac cel mai mult?

S:

Hmmm.. cele optimiste printre care se strecoară câte o minciună albă. Oamenii adoră să se auto-convingă. Este și asta o metodă de supraviețuire.

AE:

Care este momentul dvs. preferat al zilei?

S:

Am două: noaptea târziu, aproape de miezul nopții, când toți își aduc aminte de conversațiile rușinoase din acea zi, de micile momente în care au zâmbit și când trec la schițarea unor scenarii imaginare despre cum ar fi decurs mai bine o conversație deja avută. Al doilea moment este la răsărit, pe la 5-6 dimineața. Atunci când puțini se trezesc, mai puțini își fac timp să scoată capul pe geam, dar toți își orânduiesc treburile pentru ziua respectivă, fac planuri de care rareori se țin și apoi visează. Roua și cheful de viață este cel mai palpabil la 6 dimineața…

AE:

Ai fost vreodată confundată cu libertatea?

S:

Pentru mulți, eu sunt libertatea..

AE:

Îți place să locuiești în orașe mari?

S:

Nu prea..acolo nu e timp de mine.. Prea mult zgomot, prea multă grabă, prea multe zâmbete false.. Orașele mari sunt teritoriul solitudinii.

AE:

Noi două ne cunoaștem de mult.. Ce mi-ai zice acum, când am devenit prietene? Ce le-ai zice celor care fug de tine, așa cum odată făceam și eu?

S:

Voi fi aici mereu, oricât ai fugi. Nu pentru a îți face rău, dar pentru a-ți aminti cine ești și pentru a-ți fi prietenă când toți ceilalți tac…

-AE