Secolul 21, iPhone-urile si setea noastra de a exploata inteligenta artificiala la cote maxime ne indeparteaza, ușor dar sigur, de artă, istorie și umanitate. Devine cu adevărat un efort dorința de a consuma și altceva decât rețele sociale care, din cauza abundenței de alegeri, mai mult tâmpesc.

Aflându-mă în perioada celor mai frumoși ani ai vieții, găsesc o provocare sa ies singura la o cafea, în oraș, doar cu gandurile mele sau o carte buna. Găsesc o provocare sa ies la plimbare într-un oraș cu o arhitectura splendidă fără un scop anume, de parcă o mica pauza in program ar fi o catastrofa. Și apoi, programul e o problema și mai mare. Vinovăția de a mă abate de la el e copleșitoare. Un program care ar vrea sa iti sporească productivitatea, sa le reusesti pe toate dar și să te odihnesti; sa nu uiti de intalnirile importante de care nu ai chef, dar și sa iti dea satisfactia necesara cand bifezi casuța ca fiind terminată. Apoi, începem sa ne facem liste pentru orice: o lista de cumparaturi, de filme pe care vrem sa le privim, cărți pe care vrem sa le citim, locuri pe care am vrea sa le vizitam și restaurante la care am vrea sa luăm cina într-o zi aglomerată de marți seara cu un asfintit sangeriu ca priveliste. Eu sunt cu siguranța o astfel de persoana: am nevoie de o lista cu liste pentru a avea vaga impresie că dețin controlul asupra haosului în care mă trezesc în fiecare zi. Și atunci, nu mă pot abține sa intreb: cand o sa renuntam în a face liste cu lucruri pe care am dori sa le facem la un moment dat și să trecem odată și odată la acțiune? Pana cand o sa așteptam acea seara de marți cu asfințit sângeriu?

Sunt sigură ca psihologii ar găsi o denumire pentru starea întrebării mele într-o clipita, fără prea mult deranj. Pană la urma, psihologii eticheteaza stările și gândurile ca vânzătorii bananele în raionul cu fructe. Eu prefer sa îi spun mult mai simplu: comoditate - o combinatie nebună de lene, frica de ceva nou și sentimentul de “mie mi-e bine așa, acum”.

Trebuie sa punctez, totuși, că sunt mândră de mine. Mi-am recunoscut problema și am înfruntat-o - primul pas în lupta pe care o duc dependenții și fricoșii. Partea următoare e mai complicată: cum să scap de fenomenul amânării? Oare să-mi fac o lista cu pașii pe care trebuie sa îi urmez? Recunosc, sunt tentată asemeni celui care se minte cu o ultimă țigară.

Mi-am întrebat un prieten, un împătimit al listelor la rândul lui, cum face față presiunii bifelor. A ras, apoi mi-a zis cel mai dezamăgitor lucru cu putință: trebuie sa te programezi mental cu un orar fix. Și dacă lenea mea este mai asurzitoare decât alarma telefonului? Ce facem în cazul asta? Casuta pentru bifa ramane goală, vina crește si eu închid ochii tot mai strans în speranta ca lista sa dispara, asemeni unui vis urat. La sfarsit de saptamana, un alt tip al prietenului meu este sa iti faci un raport și să treci în revistă chestiile pe care le-ai reușit sa le faci și pe care nu. Merită încercat?

În ceea ce mă privește, mi-am găsit pofta de a fi productivă strâns legată cu mediul în care stau și, mai degrabă, cu necesitatea de a-l schimba constant. Din moment ce mă regasesc prea comodă în scaunul de gaming acasă, îl schimb pe fotoliul de un albastru azuriu din apartamentul micuț din piața Unirii sau pe o mica canapea de langa o fereastra într-o cafenea. Următoare locație de pe listă (culmea) în care vreau sa îmi testez performanța concentrării ar fi biblioteca din cadrul universității de Vest.

Astfel, am ajuns, rușinos de târziu, la concluzia că voința, concentrarea și blocarea iPhone-ului sunt secretul rezolvării mici mele probleme de amânare. Pe plan profesional, desigur. Dar în rest? Cand mai ajung sa admir acel asfințit sângeriu?

-AE